Salutări!
Nu credeam să postez atât de repede în cadrul acestui topic.
Am făcut deja 700 km cu Alfiţa mea şi încep deja problemele. E drept că nu par prea grave (nu am fost nevoit să chem o platformă să mă întorc acasă) însă cu siguranţă sunt alarmante.
AÅŸadar:
-alaltăieri (sâmbătă 23 dec) mi s-a oprit motorul DE DOUĂ ORI în timpul mersului

(nu acceleram şi aveam în ambele situaţii cca 70 km/h) fără nici un avertisment de niciun fel. Mi-am dat seama că motorul se oprise încercând să schimb direcţia şi sesizănd că era extrem de greoaie (şi parcă şi pedala de frâna la rândul ei era greoaie însă m-am concentrat asupra directiei, aşa că nu-mi mai amintesc foarte clar)... Mi se pare extrem de periculoasă această problemă. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost dacă eram într-o situaţie de urgenţă şi mă trezeam că schimbarea de direcţie ia mult mai mult timp decât prevăzut... Reducând viteza şi apăsând iar butonul de start, motorul a pornit şi totul a fost ok (fără mesaje de alarmă, luminiţe ciudate în bord sau cine ştie ce altceva)
- ieri după ce am făcut o plimbare de cca. 200 km, la oprirea motorului am fost întâmpinat de un ţiuit ciudat însoţit de un mesaj : "Vehicle Protection System not Available". Am scos cheia din locasul ei, mesajul de pe display a dispărut (evident, s-a stins displayul la scoaterea cheii) însă ţiuitul a continuat... După cca 5 secunde am reintrodus cheia în contact, am observat imediat în partea stânga jos a diplayului un icon galben - un volan deasupra unei chei. şi după alte 2 secunde, totul a revenit la normal. Mi-am continuat drumul însă după alte câteva minute, ajungând acasă, la oprirea motorului surpriză: acelaşi ţiuit stresant cu acelaşi mesaj. De data asta însă, a durat puţin mai mult până să încerc să reintroduc cheia, astfel că după cca 10 secunde a dispărut ţiuitul de la sine, fără a mai fi necesar să introduc eu cheia.
Aseară am mai făcut o plimbare de vreo 75 km (nu-mi dădea pace mesajul şi voiam să văd dacă se mai repetă sau dacă se mai opreşte ca proasta în mers), însă totul a fost ok. Absolut nici o problemă, maşina s-a comportat excelent. Am oprit de două ori însă nu am mai avut parte de mesajul "VPS not available".
Sunt confuz deja

. Nu ştiu ce să mai cred. Oi fi avut eu ghinionul de a nimeri una dintre cele proaste

?
A mai întâlnit cineva problemele astea? Voi merge la dealer după sărbători chiar dacă maşina va fi ok până atunci, măcar sa ia nota de problemele survenite, pentru eventualitatea în care se vor mai repetea (doamne fereşte)...
Sper să nu mai postez curând în acest topic...
P.S.: poate are relevanţă

În ambele situaţii când Alfiţa a făcut nazuri (şi numai atunci), nevastă-mea (

) era în maşină (doar două plimbări a făcut cu Alfiţa până acum). Nu mi-a făcut nici o problemă atunci când o conduceam singur...
