După cum spuneam pe topicul 156-lui, există şi o a doua poveste, ce priveşte însă un model Alfa clasic, din 1982, seria 116 - Giulietta 2.0
Prima dată, am văzut-o acum mai bine de 10 ani, parcată în faţa unei porţi, într-un colţ al oraşului unde am ajuns întâmplător, căutând o adresă.
Mi-au sărit în ochi culoarea de un roşu aprins şi forma pătrăţoasă a maşinii, neconvenţională pentru acele vremuri. Faptul că era tot o Alfa (eu eram în perioada de acomodare cu 156-le pe atunci) m-a făcut să zâmbesc şi atât, continuându-mi apoi drumul. Am uitat rapid de ea, nereţinând nici măcar numele modelului, întrucât nu-mi transmisese nicio emoţie, niciun gând care să-mi rămână întipărit undeva.
Timpul şi-a văzut de treabă în vreme ce eu îndrăgeam tot mai mult această marcă, înţelegându-i istoria, admirându-i continuitatea. Astfel, am ajuns la clasicele Alfa Romeo, la care visam cu ochii deschişi. Încă se întâmplă.
Acum aproximativ 3 ani în urmă, un domn din oraş, din acelaşi cartier cu mine, postează un anunţ despre dezmembrarea unei Alfa 75 2.0 carburaţie. Pentru că eram interesat de maşină, am vorbit cu proprietarul, un domn mai în vârstă, însă am aflat că era prea târziu, 75-ul luase deja calea REMAT-ului. Discutând diverse (cunoştea destul de bine marca), mi-a spus că are un prieten în oraş care îi repara 75-ul în trecut şi care deţine încă o Giulietta din '82. Am hotărât să merg să o văd.
Deşi era pe aceeaşi stradă, din acelaşi colţ de oraş, nu am realizat decât atunci când am zărit-o. Era aceeaşi maşină, parcată în acelaşi loc, încăpăţânându-se parcă, să reziste timpului şi vremurilor. Doar culoarea mi-o aminteam mai vie.
M-am împrietenit cu proprietarul, şi pentru că el era cel ce se ocupa de Giulietta, l-am rugat să mă anunţe de fiecare dată când lucrează la ea, să-i pot da o mână de ajutor şi să pot admira maşina. Am avut astfel oportunitatea de a o conduce - e fascinant tot ceea ce ţi se transmite - sunet, miros, senzaţia de brut, absolut totul. În viaţă trăim sentimente unice. Sunt convins că pentru mine ăsta a fost unul dintre ele.
După un timp, nu foarte îndelungat, primesc un telefon şi aflu că este posibil ca Alfa să iasă la vânzare, pentru a face loc unei alte maşini, mult mai noi. Pentru mine era clar că nu era nici timpul, nici momentul, dar nu puteam să o las să plece.
Continuarea poveştii e firească. E cu happy end!
Astfel, din 2019, Giulietta a ajuns la mine. Câteva detalii, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu modelul:
- motor 2000 cm3 Twin Cam, motor de tradiţie Alfa Romeo încă din anii '50, cunoscut şi ca "Bialbero" sau "Nord";
- carburatoare dublu-corp, 131 CP;
- Tracţiune spate, cutia de viteze fiind amplasată pe puntea spate, pt o distribuţie faţă-spate a maselor de 50% - 50%;
- suspensie spate tip punte de Dion;
- suspensie faţă tip bare de torsiune.
Ca opţiuni existente la acea vreme, prezente pe Giulietta:
- oglindă retrovizoare dreapta;
- geamuri faţă electrice;
- oglinzi electrice;
- geamuri cu tentă închisă;
- volan îmbrăcat în piele.
Mai jos, câteva foto.
Attachments: |
IMG-20200826-WA0012.jpg [ 182.81 KiB | Viewed 1640 times ]
|
IMG-20191216-WA0001.jpg [ 204.11 KiB | Viewed 1640 times ]
|
IMG-20200826-WA0011.jpg [ 237.85 KiB | Viewed 1640 times ]
|
IMG-20191216-WA0002.jpg [ 249.6 KiB | Viewed 1640 times ]
|
IMG_20190707_181801.jpg [ 1.01 MiB | Viewed 1640 times ]
|
|