Putin mai devreme decat planuiam, dar mi-a venit si mie randul sa incerc placerile oferite de o Alfa 159. Mi-a stricat oarecum socotelile fetita mea care a hotarat de una singura ca trebuie sa vina pe lume intempestiv, facandu-ma sa devin tata pentru a doua oara cu o luna mai devreme decat prevedeam. Bineinteles ca de ceva vreme ma delectam cu rasfoitul anunturilor in vederea viitoarei achizitii, si bineinteles ca niciunul dintre anunturi nu ma convingea: ba fara piele, ba fara bare desupra, ba nu era Distinctive. Timp mai este, imi tot spuneam. Doar ca la un moment dat, pana sa apuc sa ma dumiresc ce si cum, m-am trezit ca in maternitate fetele mele asteptau sa primeasca biletul de iesire, iar eu acasa aveam 2 masini cu 2 locuri. Mi-am zis: prima care apare rosie la bani putini, o iau. Si in cateva ore a si aparut. Am sunat, am plecat a doua zi hotarat sa o iau. Doar ca l-a fata locului s-a dovedit a fi praf si pulbere, nici macar culoarea mea preferata nu m-a putut face sa trec peste interiorul distrus sau sa ma faca sa accept ca masina facuse in primii trei ani de viata 100.000 km iar in urmatorii 5 doar 40.000. Noroc ca pe drum, tot rasfoind anunturi mai vazusem alta, la alti 150 km mai departe de casa, deosebit de curata, Distinctive, cu bare. Doar ca argintie.
L-am sunat pe om, i-am spus ca urmeaza sa ma prezint sa-i vad masina. Dupa o alta ora de autostrada, am ajuns sa o vad, si m-a convins de la inceput. Mai curata chiar si decat vazusem eu in poze, aparent fara nicio problema, 146.000 km, certificare a kilometrilor parcursi, garantie de un an. Toate astea pentru 5000. Testat, urcat pe rampa, negociat scurt pana la 4500... Adjudecat! N-am zis-o eu, a zis-o vanzatorul: cel mai decis client pe care l-a avut vreodata!
In afara pretului de achizitie scazut, privilegiul de a avea o masina in Italia m-a mai costat 700 de euro taxa de schimbare a proprietarului si 1300 pentru asigurare, in cazul in care cineva se intreaba care sunt costurile pe aici.
Pana acum e totul ok, si pare sa ramana asa, dar sunt constient ca multe lucruri le voi afla pe parcurs, iar o masina de 8 ani, 150.000 km la 4500 de euro nu poate fi perfecta in toate.