La finalul saptamanii trecute masina a plecat de la mine. Au fost 3 ani si jumatate...extrem de interesanti. Au fost si aspecte mai putin placute, dar nu au contat si acum cu atat mai putin conteaza. Ce ramane e senzatia de a avea o masina pe care ti-ai dorit-o cu adevarat, cu care sa ai niste calatorii memorabile. Transfagarasanul si Transalpina au fost altceva la volanul ei, drumurile din Toscana i-au venit manusa, iar plimbarea cu propria Alfa pe coasta Amalfi va ramane mereu in mintea mea ca unul din momentele alea vietii pe care nimic nu le va sterge din memorie. Si cred ca despre asta e vorba la o Alfa Romeo, senzatia unica la volan pe drumul potrivit...nu traficul urban sau mersul cu ochii dupa gropile autohtone
Anul trecut, cand am hotarat sa o vopsesc si sa ii cumpar jante de TI nu ma gandeam ca va veni momentul sa ma despart de ea...de fapt, tot ce am facut la ea, de la intretinere la micile upgrade-uri estetice, am facut in ideea de a tine masina cat mai mult. Apropo de intretinere, fara aportul lui tzzivii aspectul asta ar fi fost mult mai complicat, si mult mai scump, deci ii mai multumesc inca o data si aici pentru ajutor.
Din pacate, de ceva vreme masina statea mai mult degeaba in parcare, si nu imi placea cum o vad expusa la zgarieturi, gainati, crengi rupte sau altele. In plus, costurile pentru a detine cel mai frumos obiect de mobilier stradal din cartier nu erau chiar mici, asa ca am luat decizia (grea) de a o vinde. Ratiunea a invins, pentru moment. Singurul regret care tine de calitatea de alfist cu acte in regula (si nu doar in suflet) e ca n-am reusit sa ajung la un Fest. Mi-ar fi placut, dar in fiecare an s-a suprapus cu cate un eveniment de la care nu puteam lipsi.
Sper ca viitorul proprietar sa se bucure de ea si sa aiba parte numai de lucurile pozitive ale unei Alfa 159. Sunt convins ca masina va fi intretinuta cel putin la fel de bine cat a fost si la mine, si ma bucur sincer ca a ajuns pe maini bune. As fi dat-o cu inima indoita unui client care n-are bani de BMW si ia Alfa in loc, sau unui ins care o cumpara doar pentru ca "asta baga tare, boss".
Pentru moment, nu va mai urma o Alfa, cel putin in perioada imediat urmatoare. Dar in mod sigur acest 159 nu va fi ultima mea Alfa, eram deja usor infectat de microbul asta, dar experienta de proprietar a facut sa devina incurabila problema. Asa ca sper ca intr-un viitor nu foarte indepartat sa deschid un nou topic cu Alfa mea. O Giulia pe benzina e ceva ce imi doresc, nu indraznesc (inca) sa visez la un Quadrifoglio, dar m-as multumi cu Veloce
Oricum, o sa mai urmaresc forumul, ca sa nu fiu complet deconectat de fenomenul Alfa.
Topicul poate ramane deschis, din punctul meu de vedere, si daca noul proprietar doreste sa ii continue povestea aici, e binevenit.