valerica Quote:
radu.dandu Quote:
Revin zilele urmatoare cu toata povestea, piesele folosite, masurile luate si rezultatele.
Stay tuned, sa zic asa.
As cam avea nevoie sa revii acum, poate iau ceva notite
Scuze pentru intarziere.
Cand am luat masina, schimbatorul prezenta urmatoarele probleme:
A. Indiferent daca era in neutru sau in viteza, levierul se misca cu o amplitudine de aproximativ 7cm in lateral, in punctul cel mai de sus.
B. In momentul in care scoteai din viteza (oricare), levierul nu revenea la punctul mort.
C. Marsarierul opunea rezistenta de multe ori. Erau necesare 2-3 incercari, in care incercai sa introduci in marsarier, nu reuseai, aduceai levierul la punctul mort, luai piciorul de pe ambreiaj, il
apasai din nou si mai incercai o data.
D. Nicio viteza (de la 1 pana la marsarier) nu sunt usor de selectat. Prin asta, vreau sa spun ca nu poti impinge levierul cu un minim de efort, asa cum faci la alte masini (doar cu un deget, de exemplu). Nu am condus alt 147 ca sa pot face o comparatie. Poate asa este cutia de viteze sau poate mai am eu probleme la ambreiaj, nu stiu.
La inceput, toate aceste probleme erau percepute de mine ca fiind una singura: un joc al schimbatorului.
Dupa ce am studiat mai bine problema si am inceput sa schimb piese, am aflat ca sunt mai multe probleme, fiecare cu o alta solutie.
Attachment:
Joc_Lateral.jpg [ 53.29 KiB | Viewed 1901 times ]
Prima incercare a fost la suportul levierului. Carcasa aceea de plastic (galbuie) in care se prind cablurile de transmisie de partea de jos a levierului. Dupa ce am comandat piesa
46411550 si am dus masina la service, pentru a o schimba, am aflat ca modelul meu are acea carcasa putin altfel. Respectiv, fata de majoritatea modelelor 147, a mea are tipul acesta de carcasa (vessel)
55191141. Varianta asta nu are piesa de mai sus (46411550) ci este dintr-o singura bucata turnata. Deci daca vrei sa o schimbi, trebuie sa o schimbi cu totul.
A doua incercare a fost la celalalt capat al cablurilor de transmisie, la cutia de viteze. Acolo, cablurile se prind de un asa numit “selector”. Tot ansamblul, pe care il vezi in poza de mai jos, a fost demontat si curatat foarte bine. Placa selectoare (nr 3) are doua bucsi de plastic in acel canal. In poza apare doar una (nr 2) dar mai este una pe partea cealalta a canalului. Am comandat aceste 2 bucsi
46467103 de pe un site din Polonia. Atentie, codul este pentru una singura.
Am demontat ansamblul, am aruncat cele 2 bucsi care erau foarte murdare si putin rupte, am uns selectorul cu vaselina pe baza de silicon (cea normala, pe baza de petrol, ataca bucsile de plastic) apoi am montat tot ansamblul la loc. In urma acestei interventii, schimbatorul sare la punctul mort atunci cand este scos din viteza.
In acest moment s-a rezolvat doar problema B.
Attachment:
Selector.png [ 250.95 KiB | Viewed 1901 times ]
La operatia de curatare a selectorului am constatat ca cele 2 cabluri de transmisie se misca foarte greu, au burduful de cauciuc rupt iar capetele de prindere (de plastic) sunt rupte. Din aceasta cauza, ele nu mai stateau prinse bine de selector. Exista riscul ca ele sa cada si sa raman fara control asupra transmisiei in timpul mersului. Asa ca am hotarat sa cumpar cabluri noi de timonerie
71735927. Cablurile au fost schimbate la service, asa ca nu pot da alte detalii. Aici s-a schimbat si piesa asta
46768696. Costat 30 de lei, tot din Polonia.
Acum s-au rezolvat si problemele A si C. Totusi, marsarierul mai opune rezistenta, insa nu asa de des cum o facea inainte.
Singura problema care a ramas este D. Tind sa cred ca nu mai tine de partea exterioara a transmisiei si ca este o problema de ambreiaj sau cutie de viteze.
46411550 – Daca este nevoie de ea, costa 100 de lei. Shop-ul Alfisti ro. Inca o mai am eu, pentru cine are nevoie.
46467103 – Autosklep24 Polonia. Costa cam 7 lei bucata si este nevoie de 2. Mai platesti transportul, totusi.
46768696 – Tot Polonia. Costa 30 lei.
71735927 – Se gasesc oriunde si costa aproximativ 450 lei. Montajul m-a costat 100 lei, la service. Gasesti si second hand destul de bune. Eu am ales noi din cauza ca vreau sa tin masina in stare cat mai buna.
Overall, am cheltuit aproximativ 800 de lei in toata aventura asta si am pierdut destul timp in cautari de piese, demontari, curatari s.a.m.d. Putea sa se rezolve cu max 300, de fapt.
Sper ca ti-a fost de ajutor.