Auto Italia Group, unic importator al marcilor Alfa Romeo, Lancia, Maserati, Fiat, Fiat Vehicule Comerciale, Ssangyong si Honda Motorcycle, a incheiat cu succes anul 2006, vanzarile inregistrate surclasand propriile previziuni. Cifra de 9500 de unitati, preconizata pentru anul trecut, a fost depasita, Auto Italia Group obtinand un rezultat de 10.452 unitati comercializate in 2006. La acestea se adauga 164 exemplare Honda Motorcycle, totalul fiind de 10.616 vehicule. De asemenea, progresul in raport cu 2005 este foarte consistent, materializandu-se intr-o crestere a volumului de vanzari autovehicule cu 50,7 procente.
Fiat a inregistrat cea mai spectaculoasa crestere in 2006, fiind comercializate cu 56% mai multe automobile decat in anul precedent. In total, s-au vandut 6491 exemplare.
Un rol important pentru succesul marcii a apartinut modelelor din segmentele A si B, de traditie pentru Fiat: familia Punto, formata din Punto Classico si Grande Punto, a atras in total 1372 clienti, dintre care 814 au optat pentru Grande Punto. Astfel, cel mai nou membru al familiei confirma previziunile specialistilor si pe piata auto romaneasca, dupa numeroasele premii si recunoasteri internationale care i-au insotit debutul si dupa rezultatele excelente obtinute pe piata europeana. Siguranta de cinci stele EuroNCAP, designul pasionant si cele mai avansate tehnologii, alaturi de posibilitatile de personalizare pentru toate exigentele plaseaza Grande Punto in virful ierarhiei segmentului B.
Automobilul de oras prin excelenta, Fiat Panda, s-a comercializat in 746 exemplare. In acelasi timp, berlina pentru familie Albea a avut un aport foarte consistent la vanzarile Fiat in Romania, cu 3403 exemplare, iar Doblo Panorama a atins cifra de 749 unitati inmatriculate. Daca Albea si-a consolidat pozitia datorita calitatii si dotarilor deosebite in raport cu pretul de achizitie foarte avantajos, practic fara concurenta in peisajul auto actual, Doblo Panorama beneficiaza de atuurile liderului clasei din punctul de vedere al confortului si al valentelor practice.
Pentru Fiat Vehicule Comerciale, volumul vanzarilor a crescut cu 45% in raport cu 2005, ajungand la 3341 exemplare, ponderea cea mai mare, 1.826 unitati, apartinand noului Doblo Cargo, de 4 ani consecutiv lider incontestabil pe segmentul sau de piata. Lansarea in 2006 a noii generatii a modelului Ducato, punctul de referinta al categoriei sale, a cantarit de asemenea la succesul gamei. Noul Ducato, confortabil si manevrabil ca un autoturism, are acum 2,4 tone sarcina utila, 17 metri cubi volum util si noi motorizari mai puternice si cu un consum mai redus.
Evolutia marcii Fiat in Romania urmeaza tendinta generala a companiei Fiat Auto, in crestere cu 18 la suta pe piata europeana, conform datelor inregistrate in primele 11 luni ale lui 2006. In cadrul Fiat Auto, marca Fiat a inregistrat un progres major fata de 2005, echivalentul a 23 de procente.
Alfa Romeo continua sa avanseze in preferintele clientilor din Romania, 237 de automobilisti fiind cuceriti in 2006 de eleganta si sportivitatea modelelor Cuore Sportivo, fapt care a dus la o crestere a volumului de vanzari cu 27% fata de 2005. Berlina 159, lansata anul trecut, a avut cel mai mare succes la public, fiind comercializate 129 unitati. Cea mai solicitata a fost versiunea 2,4 Multijet 200 CP Distinctive, cu 55 exemplare vandute, irezistibila atat prin design cat si datorita raportului excelent intre performantele de top si consumul redus de carburant.
Lancia a mentinut constant numarul clientilor atrasi in 2005 iar modelul Ypsilon domina cifrele marcii, cu 36 de unitati din totalul de 40 de masini vandute in 2006.
Maserati a ridicat nivelul vanzarilor in Romania de la 11 automobile comercializate in 2005 la 16 in 2006. Dintre acestea, 12 exemplare apartin berlinei Quattroporte, apreciata in intreaga lume pentru armonia inegalabila intre lux si inalta performanta.
_________________ Speranta moare ultima......
AR 156 2.0 TS 155-CP, blue cosmo, putin tuning exterior
new: Fiat Grande Punto 1.3 multijet 90 CP
|