Pe aceeasi tema :
"Noul Maglavit"
de Cristian Tudor POPESCU | 05 OCTOMBRIE 2009
"Dacă în 2004 Traian Băsescu a câştigat atacând o persoană uşor de urât, Adrian Năstase, în care a concentrat imaginea sistemului ticăloşit al PSD-ului, acum vrea să câştige atacând tot ce nu e popor în România. Justiţia nu e poporul, e o adunătură de corbi în robă, lacomi şi aroganţi, presa nu e poporul, este scula mogulilor diabolici, parlamentul trebuie retezat ca o rudă de salam, căci nici el nu e poporul, guvernul a fost retezat deja, partidele, care vor să încalece statul, trebuie ţinute în cuşcă. Toate aceste instituţii, uşor de urât, sunt duşmanii poporului. Politicul, politica, de la polis, cu toate formalismele, complicaţiile şi chichiţele ei juridice, legislative, e ori inutilă, ori păguboasă pentru popor. Dl. preşedinte simplifică: Băsescu şi poporul. Nu e mai bine aşa, fără toate angaralele astea democratice?
Sâmbătă, la Sânnicolau Mare, dl. Băsescu a închis cercul strategic pe care îl desenează în pregătirea campaniei electorale. În vreme ce Mircea Geoană s-a lansat în cursa pentru preşedinţie printr-o festivitate gigantică în hala Romaero, asociindu-şi la imagine ideea de partid, de politică, de politică roşie, precum şi pozele vorbitoare ale lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Marian Vanghelie, venite din diferite straturi geologice ale Partidului Roşu, totul sub lozinca "Jos Băsescu!", dl. preşedinte s-a lansat la Sânnicolau Mare singur cu poporul. Vă mai amintiţi cine îi dădea imboldul lui Emil Constantinescu în 1996 să intre în luptă şi să învingă, in hoc signo vinces? Călugărul Vasile, o viziune a d-sale din noaptea preelectorală. "Călugărul" lui Băsescu e cât se poate de palpabil: un bătrân arătos, cărunt, dar spătos, cu trăsături regulate şi mustaţă bogată, un soi de răzeş de reclamă la vinurile româneşti, e ales de dl. preşedinte pentru rolul lui Ioan Gură de Aur: "Candidaţi, d-le preşedinte!" Casting perfect, are ochi de regizor dl. Băsescu: Doru Untilă din Lenauheim este poporul. Are şi instinct actoricesc: "Vreau să fac o poză cu matale, dar stai acolo că vin eu la dumneata!", spune preşedintele şi ia în piept valul băii de mulţime până la Untilă, omul care L-a văzut. Secvenţa capătă un aer vizionar, mistic, revelatoriu, Sânnicolau Mare devine noul Maglavit al României.
În vreme ce adversarii săi îl atacă pe el ca individ, dl. Băsescu, pentru că simte că a trecut vremea când puteai să prosteşti lumea arătând cu degetul pentru tot răul din ţară o singură persoană, dă cu poporul în întreaga clasă politică şi astfel îi pocneşte şi pe d-nii Geoană şi Antonescu, distinşii reprezentanţi ai zisei clase. Foarte dibaci.
Nu cred că dl. Băsescu va juca mascarada candidaturii independente, ca EBA d-sale, o dată ce a manevrat în văzul lumii pentru ca PD-L să guverneze singur.
Nu cred că dl. Băsescu va încerca să fraudeze alegerile la urnă: pur şi simplu nu i-ar plăcea să câştige aşa, orgoliul său de manipulator al maselor e prea mare.
Dacă va câştiga, va câştiga votat de popor, de mulţi inşi fără orientare politică. Eventuala sa victorie nu va însemna însă nimic altceva decât că atât zisul popor, cât şi clasa lui politică s-au întors de unde au plecat acum 20 de ani, ba chiar mai jos decât atât."
_________________ ex 159 SW 1750 TBI ti
|