Hai ca Ege m-a facut hater
Si Guli ii tine isonul
. Asta cere o replica pe masura... Cel putin mie imi place sa cred ca nu am ajuns hater in tara lu' fish & chips, bad weather and Marry fucking Poppins, ci doar mi-am dezvoltat simtul pragmatic si am devenit mai radical in ceea ce priveste lucrurile pe care le consider ca facand inutil umbra pamantului, ca am dezvoltat o ''alergie'' la consumerism, proasta calitate si marketingul asociat (dar absolut necesar ca sa poti vara pe gatul clientului tonele de kkt in care nici vanzatorul nu crede), vorbitul mult si lasatul in seama altora facutul lucrurilor.
Mno, dar sa revenim la scopul vizitei pe acest topic.
Am plecat de acasa pe o racorica si o relativa burnita la mine in sat (a se nota ca satul meu e putin diferit de satul lui Dan, desi traim in acelasi sat). Intr-un final norii s-au mai risipit si soarele a iesit triumfator, ca intr-un final, in cea de-a doua parte a zilei, sa moara din nou in spatele unor nori si a unei ploi relativ torentiale.
Am plecat asadar cu gandul unui drive test care sa imi schimbe perceptia despre SUVurile actuale si in special despre Stelvio ca o alternativa la Giulia. Insa imprevizibilul a avut grija sa imi amane o concluzie finala. Imprevizibilul s-a deghizat sub forma unui Giovani scurt si uscat, tipic italian la mecla, dar foarte amabil, care mi-a dat vestea cea proasta: datorita permisului meu made in UE, nu poate intocmi asigurarea necesara pentru acest drive test. Asadar am sfarsit prin a fi pasager.
Dupa o scurta asteptare in showroom, in care am belit ochii la un Wrangler, cateva Fiaturi, un QV Rosso Competitione langa care am lasat baltoace de saliva si un Stelvio cu roti de tractor, cum a catalogat Dan cauciucurile cu balon generos, s-au intocmit cateva mici formalitati si am fost condusi la masina. Un Stelvio, ca pentru el venisem, de un negru patrunzator si complet inexpresiv. Nu stiu ce echipare era, dar cred ca avea destule.
Ce razbeste cand il vezi in ''piele si oase'' sunt dimensiunile compacte. In poze pare mult mai mare si mai inalt, iar de putinele ori cand l-am zarit in trafic mi-a fost greu sa ii estimez cu adevarat dimensiunile. De-abia cand stai langa el in picioare realizezi forma compacta.
Am remarcat cat de bine se integreaza navigatia in bord, ceea ce la precedenta experienta Giulia nu am avut timp sa remarc. Deh, acum pasager am avut timp sa observ. Oricum, asa a si ramas, ca bibeloul, ca pestele de televizor asezat cu grija pe mileutul alb-galbui al bunicii, pentru ca dupa 2 tentative nereusite de a o manipula am scos telefonul si din 2 ''taciuri'' am setat planul de bataie. Ecranul se micsoreaza considerabil cand se activeaza camera pentru mersul inapoi, rezolutia avand un raport mai spre 4:3. Am mai remarcat de asemenea cele doar cateva butoane, in principal cele pentru AC care au un feeling placut la atingere. Ceea ce nu am gasit a fost butonul de mono, asadar a trebuit sa setez pe rand pentru ambele parti temperatura si pe unde sa bata briza. Am dat radioul pe mute, caci vorbea numai balarii, si ne-am concentrat pe ce are de grait el motore. Am setat apoi dracia in modul dinamic, celelalte 2 nefiind de nici un interes pentru subsemnatul. Dupa cum Dan a spus, acest lucru a fost si pe placul lui. De mentionat ca motorul a devenit mai prezent dupa schimbare, chiar si la cea mai usoara atingere a pedalei, si parca era mai fasneata lighioana. Asta atat cat am putut observa in traficul urban dupa 5 minute de frecus.
Cam aici se termina interesul meu pentru pentru partea electro-media-bla-bla a masinilor de azi. Conectare la ''blustutz'' sau alte acareturi va trebui sa le experimentati singuri pentru ca eu nu stiu ce sa va spun despre ele. De putin interes mi-au fost locurile din spate si de un zero absolut porbagajul. Asadar, feadbeck pe aceasta tema in alt film.
Scaunele: nu ma intelegeti gresit, sunt confortabile si cu sprijin lateral satisfacator, insa oricum as fi reglat tetiera am simtit-o tot timpul derajant in ceafa, fortandu-ma sa stau usurel aplecat in fata. Posibil sa fie inaltimea mea maiestoasa sau spatele meu subrezit, insa as fi preferat-o sa fie lasata mai pe spate. Ca un fapt divers, scaunele AMG ''stail'' din Mertanul mai sus mentionat mi s-au parut mai confortabile, desi pretena lui Dan nu e de aceeasi parere.
In final cred ca e o chestiune de inaltime, gabarit, preferinta si conditie fizica a fiecaruia sa gaseasca scaunele mai mult sau mai putin confortabile.
De prisos sa spun ca pielea pe scaune nu e preferata mea, indiferent de jivina care s-a sacrificat pentru ele sau daca acele scaune sunt de masina sau de bucatarie.
Bordul nu era imbracat in piele, desi acolo as fi preferat o vaca prietenoasa sa-si intinda oleaca spinare, insa am apreciat materialul ca un fel de burete mai tare, cumva oldstyle, totusi ok la atingere. In general nu suport plasticul tare, cu imitatii de carbon, piele, lemn sau orice altceva ce numai plastic nu e, practicat in ultima vreme in industrie.
Altfel, dupa standardele mele, sunt calitative cam toate suprafetele pe care mi-au cazut ochii si la care am ajuns intinzand mana in mod decent, fara sa ma contorsionez pe sub vreun scaun sa caut nod in papura.
Mno setupul facut, ne-am asternut pe mers. Traseul, guvernat de trafic o perioada a presupus ceva oras, apoi s-a mai eliberat si am dat de niste B-roads cu putin trafic si ceva curbe. Soarele sus pe cer.
Pozitia cocotata nu este de fel pe placul meu, orice ar fi. Pe cat de ok si practica o gasesc in traficul orasean, pe atat de enervanta si generatoare de nesiguranta mi se pare odata ce am depasit granitele localitatii. Si asta este by default unul dintre aspectele care nu pot fi schimbate la un SUV si care va genera eterna mea insatisfactie.
Se conduce ca o berlina? hmmm... Habar n-am, am fost doar pasager. Insa pot confirma ca pe curbele abordate mai domol sau mai in forta de colegu sofer, masina a ramas ''plata'' (ca sa fac o traducere directa din limba lui Shakespeare). Suspensia e destul de ferma dar fara sa iti dea ghionturi, amortizarea faina, iar sunetul facut peste gropi (da, avem si de-astea aici, nu e marca inregistrata in Romania) este unul plin; si fara prea multe oscilatii ale caroseriei. Si cum zicea si don' sofer Dan, chiar si ca pasager as putea spune ca se simte drumul, gropile, denivelarile sau orice alte imperfectiuni. Le simti in scaun, in podea... Eu numesc asta feedback, altii o numesc incomfort si prefere sa pluteasca fara sa simta ce se intampla sub ei.
(Dan zicea de Merc ca se simte mai putil agil. Mie mi s-a parut chiar greoi si intepenit. Posibil datorita motorului lesinat sau a combinatiei cu cutia automata care abea schimba pentru a favoriza consumul.)
Motorul e de o liniste mormantala pana cand iti infigi oleaca piciorul in acceleratie, cand devine mai guraliv. Pentru un 4 in linie as zice ca se aude decent spre binisor. Evident, dupa standardele mele. La turatii mai multe se aude putin ciudat as zice, cumva din parti, nu din fata. E sunetul bagat prin boxe? ca se poarta zilele astea...
Accelereaza bine as zice, desi drumul nu prea ne-a dat ocazii sa alergam.
Una peste alta nu as putea spune ca e o masina rea, desi experientele mele SUV se limiteaza la un Pajero de pe vremea cand era bunica fata si un Fiat 500X. Cine e in cautarea unui SUV compact, cu siguranta ar trebui sa ia in calcul si Stelvio inainte de a purcede la cumparaturi.
M-a convins? Mmmm...nu. Sau nu inca. Nu se stie niciodata, mai bagam o fisa. Poate dupa ce voi conduce unul?
Marea mea problema este ca, desi recunosc ca imi place aliura si cum sunt desenate unele, inca nu pot intelege adevarata utilitatea a unui SUtilityV.
P.S. Ca sa intelegem mai bine segmentul, am pus in plan pentru noul an un test cu Macan, sigurul adevarat competitor pentru Stelvio din punctul meu de vedere.